Opinii Articole Despre noi Implicare Reports Alătură-te Acum
Alăturați-vă U-report, Vocea Ta Contează.
ARTICOL
Raport consolidat în urma seriei de sondaje „Centrele de Tineret”

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) implementează Programului Național de Dezvoltare al Centrelor de Tineret 2017 - 2022 (Program). Scopul programului este consolidarea capacităților instituționale ale tuturor Centrelor de Tineret (Centre) din Republica Moldova. La sfârșitul programului, Centrele vor putea oferi servicii prietenoase și calitative tinerilor, modernizate și adaptate la necesitățile tuturor. Astfel, programul răspunde obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sectorului de Tineret 2020 și anume:

  1.  sporirea nivelului de activism civic al tinerilor, inclusiv în rândul tinerilor cu oportunități reduse;
  2. diversificarea metodelor de acces la informație al tinerilor;
  3. dezvoltarea serviciilor outreach;
  4. intensificarea măsurilor de promovare a modului de viață sănătos în rândul tinerilor;
  5. extinderea serviciilor de educație non formală.

Astfel, MECC a invitat UNICEF Moldova, cât și Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) să se alăture grupului de referință privind implementarea Programul. Grupul de Referință care este întrunit period consultă opinia celor mai importanți actori în domeniul de tineret, iar consultarea opiniei și a tinerilor în realizarea acestui demers a fost posibilă prin intermediul U-report Moldova. Prin urmare, Comitetul de Coordonare U-report a hotărât informarea continuă a MECC privind opinia tinerilor asupra implementării programului. Astfel, în perioada Aprilie – Mai 2018, U-Report Moldova a dezvoltat  o serie de sondaje privind serviciile prietenoase tinerilor, și anume:

  1. Rolul serviciilor prietenoase în dezvoltarea tinerilor
  2. Ce face un serviciu/ program pentru tineri să fie prietenos
  3. Scopul și organizarea Centrelor de Tineret

Fiecare sondaj a avut ca scop consolidarea cunoștințelor tinerilor privind serviciile oferite de Centrele de Tineret, dar și consultarea opiniei lor în privința amplasării Centrelor, buna lor funcționare sau necesitățile minime legate de spațiu și echipament tehnic pentru a se simți siguri și utili în incinta unui Centru.

 În baza studiului CNTM Activitatea Centrelor de Tineret, în 2016, pe teritoriul Republicii Moldova se află în total 28 de centre de tineret. Cele mai multe centre de tineret se aflau în raioanele Soroca și Sângerei, a câte trei la număr. Raioanele Călărași, Hâncești, Leova și municipiul Bălți activau câte două centre de tineret. Iar în Basarabeasca, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dubăsari, Edineț, Fălești, Florești, Orhei, Râșcani, Șoldănești, Strășeni, Ungheni și UTA Găgăuzia activau doar câte un centru de tineret[1].

 În continuare vom analiza răspunsurile tinerilor la seria sondajelor privind dezvoltarea serviciile prietenoase tinerilor în Republica Moldova. 

                                           

                                        Sondaj I. Rolul serviciilor prietenoase în dezvoltarea tinerilor

În cadrul acestui sondaj au participat 1648 de tineri, dintre care 787 au parcurs chestionarul în întregime. Dintre care 196 – băieți și 520 – fete. Din mediul rural au participat 158 de tineri, iar urban 629.

Tinerii au fost întrebați:

1.      Care este factorul principal care îți asigură dezvoltarea?

2.      Ce crezi că te împiedică să te dezvolți?

3.      Crezi că Serviciile Prietenoase Tinerilor reprezintă un drept?

4.      Ce crezi că înseamnă acest drept?

5.       Localitatea ta are un Centru de tineret?

Fiecare întrebare a fost însoțită de câteva variante de răspuns care au permis utilizatorului să o aleagă pe cea care corespunde cel mai mult cu situația în care se află.

 Întrebarea 1

Care este factorul principal care îți asigură dezvoltarea?

41% consideră participarea activă în viața socială și 31% educația drept factori principali ce favorizează dezvoltarea tinerilor. Pe de altă parte, 17% consideră sănătatea și doar 10% angajarea drept factori necesari dezvoltării tinerilor.

 Întrebarea 2

Ce crezi că te împiedică să te dezvolți?

54% consideră lipsa de experiență drept factor determinat ce împiedică dezvoltarea tinerilor în Moldova. Iar lipsa deprinderilor de viață (19%), lipsa de cunoștințe (15%) și alți factori, decât cei enumerați (13%).

Întrebarea 3

Crezi că Serviciile Prietenoase Tinerilor reprezintă un drept?

73% consideră că serviciile prietenoase tinerilor reprezintă un drept. Și doar 4% consideră că acestea nu reprezintă un drept al tinerilor.

 Întrebarea 4

Ulterior, tinerii au fost întrebați: Ce crezi că înseamnă acest drept?

28% consideră că tinerii sunt tratați cu respect și demnitate, iar 27% cred că serviciile prietenoase tinerilor sunt oferite de către profesioniști. Nu și în ultimul rând, 19% cred că serviciile prietenoase tinerilor sunt non-discriminatorii, 17%- accesibile și ieftine, iar 9% - că confidențialitatea descrie acest drept.

                                              

                                       Sondaj II. Ce face un serviciu/ program pentru tineri să fie prietenos?

 

În cadrul acestui sondaj au participat doar 116 tineri conectați la U-report prin intermediul canalului de Viber și Twitter. Dintre care  65 fete și 43 băieți. Din mediul rural au participat 21 de tineri și 95 din mediul urban. Rata de răspuns afirmativ privind participarea la acest sondaj a fost de 89%.

Tinerii au fost întrebați:

1.    Cum crezi că ar trebui să fie serviciile pentru tineri?

2.    Ce asigură dreptul copiilor la informație, dezvoltare și respect?

3.    Cum ar trebui să fie percepuți tinerii în Centrele de Tineret?

4.    Care crezi că trebuie să fie serviciul de bază pe care să îl ofere un Centru de Tineret?

 

Întrebarea 1

Cum cred că ar trebui să fie serviciile pentru tineri?

Majoritatea tinerilor, și anume 65% consideră că serviciile prietenoase tinerilor trebuie să fie bazate pe necesități.

 Întrebarea 2

Ce crezi că asigură dreptul copiilor la informație, dezvoltare și respect?

80% dintre respondenți consideră că Convenția Drepturilor Copilului asigură drepturilor copiilor în Republica Moldova.

 Întrebarea 3

Cum ar trebui să fie percepuți tinerii în Centrele de tineret?

La această întrebare, tinerii au avut 4 variante de răspuns pe care le-au ales după cum urmează:

43% - drept beneficiari

28% - drept resurse

20% - drept clienți

8% - drept probleme

 Întrebarea 4

Care sunt serviciile de bază pe care ar trebui să le ofere un Centru de Tineret:

37% consideră că participarea în procesul decizional trebuie să se regăsească printre serviciile oferite de un Centru de Tineret, iar 26%  își doresc programe de voluntariat și stagii de practică.


                                                      Sondaj III. Scopul și organizarea Centrelor de tineret.

 

În cadrul acestui sondaj au participat doar 128 tineri conectați la U-report prin intermediul canalului de Viber și Twitter. Dintre care  81 fete și 37 băieți. Din mediul rural au participat 21 de tineri și 108 din mediul urban. Rata de răspuns afirmativ privind participarea la acest sondaj a fost de 95%.

Tinerii au fost întrebați:

1.    Cunoști un Centru de Tineret în localitatea?

2.    Care crezi că e primul pas în crearea unui Centru de tineret?

3.    Care crezi că este cel mai bun loc pentru a plasa un centru?

4.    Crezi că tinerii trebuie să fie implicați în conducerea centrului?

5.    Cine ar trebui să lucreze într-un centru de tineret?

 Întrebarea 1

Cunoști un Centru de Tineret în localitatea?

42% cunosc despre existența unui Centru de Tineret la ei in localitate, pe când 30% nu știu dacă ar exista un asemenea Centru în localitate. 28% sunt convinși că nu au Centru la ei în localitate. Este important de menționat că la dezagregarea datelor putem vizualiza că majoritatea tinerilor care nu au Centru de Tineret la ei în localitate sunt din mediul rural.

 Întrebarea 2

Care crezi că e primul pas în crearea unui Centru de tineret?

54% de tineri consideră că înaintea creării Centrului de Tineret trebuie analizate nevoile tinerilor din localitate. 25% consideră identificarea resurselor financiare mai întâi, iar 19% consideră mai întâi trebuie să se găsească un sediu oportun.

 Întrebarea 3

Care crezi că este cel mai bun loc pentru a plasa un centru?

44% consideră că la amplasarea Centrului trebuie să fie într-un loc sigur. 38% cred că Centrul de Tineret trebuie să fie amplasat în centrul orașului sau satului în care locuiesc, iar 18% cred că lângă școală.

Întrebarea 4

Crezi că tinerii trebuie să fie implicați în conducerea centrului?

96% sunt de părerea că tinerii ar trebui să fie și ei parte din conducere!

 Întrebarea 5

Cine crezi că ar trebui să lucreze într-un centru de tineret?

La această întrebare majoritatea tinerilor (92%) au fost de părerea că profesioniștii împreună cu tinerii ar trebui să activeze într-un Centru de Tineret.

 

                                                                                                   Sumar

În urma acestei serii de sondaje am identificat care sunt necesitățile tinerilor în ceea ce privește buna funcționare a centrelor de tineret. Majoritatea participanților la aceste sondaje sunt de părerea că în aceste instituții ar trebui să activeze atât tineri, cât și profesioniști instruiți în acest domeniu, ceea ce ar moderniza instituțiile, dar și modul de lucru cu adolescenții și tinerii care le frecventează.

Am observat că pentru fete este o prioritate ca aceste centre să fie amplasate într-un loc sigur, care să le permită să se deplaseze cu încredere și să participe la activități. În acest context, băieții sunt de părerea că Centrele de tineret ar trebui să fie localizate în centrul satului, sau orașului probabil pentru a conecta Centrul la alte programe sau inițiative.

54% de procente din tineri consideră că nu se pot dezvolta în localitatea lor, din cauza lipsei de experiență pe care o resimt, iar 28% de procente din tinerii care au participat la sondaje, nu cunosc dacă în localitatea lor există un centru de tineret.

 

                                                                                               Recomandări


Asigurarea participării tinerilor în procesul de conceptualizare, dezvoltare și evaluare a calității serviciilor de tineret din centrele de tineret. O atenție sporită urmează a fi acordată accesibilității serviciilor de tineret pentru tinerii din grupuri vulnerabile și/ sau cu necesități speciale;


    Susținerea activităților inițiate și coordonate de tineri la nivel comunitar, precum și asistarea tinerilor în a căpăta mai multă experiență în domeniile care îi interesează inclusiv prin intermediul programelor de voluntariat și/sau stagiu de practică;

3.      Crearea unor campanii de informare care ar ajuta tinerii să înțeleagă și să cunoască mai multe despre activitatea și rolul centrelor de tineret și modul în care se pot implica aceștia în procesele decizionale din aceste instituții;

4.    Susținerea serviciilor de tip outreach și asigurarea unor instrumente viabile de lucru cu tinerii din zone greu accesibile, grupuri vulnerabile sau cu necesități speciale;

5.    Sporirea gradului de interacțiune a centrelor de tineret cu organizațiile de tineret locale, consiliile locale de tineret, consilii locale a elevilor și alte structuri de participare civică a tinerilor. Această cooperare urmează să ia forma atât de suport metodologic reciproc dar și suport financiar;

6.    Consolidarea capacităților de promovare și sporire a vizibilității centrelor de tineret, inclusiv prin utilizarea canalelor moderne și accesibile tinerilor (rețele de socializare, aplicații mobile, evenimente publice și de divertisment);

Susținerea cooperării și schimbului de informație dintre Centrele de Tineret dar și alți prestatori de servicii pentru tineri: centrele de sănătate prietenoase tinerilor, oficiile teritoriale ANOFM, „Youth Banks”, incubatoarele de afaceri etc.    

Vedeți după numere cum interacționăm cu propunerile tinerilor pentru schimbări sociale pozitive.
EXPLOREAZĂ POSIBILITĂȚILE IMPLICĂRII
UNICEF logo