Opinii Articole Despre noi Implicare Reports Alătură-te Acum
Alăturați-vă U-report, Vocea Ta Contează.
ARTICOL
Cunoaște-i pe cei mai activi U-Reporteri

Deja la 15 ani, Maria Victoria știe că orice schimbare se face doar prin participare activă și interes manifestat față de problemele cu care se confruntă întreaga societate. Este membră a echipei de voluntari U-Report încă de la lansarea proiectului, și împreună cu colegii ei  discută și îi informează zi de zi și pe alții despre cum pot deveni cetățeni mai activi simplu: prin a răspunde săptămânal la sondajele U-Report.

Ea, alături de mulți alți tineri activi, creează un mediu mai bun pentru dezvoltarea societății în care trăiesc.

Când eram mică mi se spunea să nu ”mă bag în treburile celor mari” pentru că nu le înțeleg încă și că le voi conștientiza abia când voi avea experiența lor. În familie Vocea Mea Conta, am fost învățată să conștientizez realitatea socială și să filtrez aceste cunoștințe pragmatic și obiectiv. Liceul a fost, și încă este frontul de bătălie. Nu hiberbolizez, fiindcă pănă a face cunoștință cu viața de elev, am învățat doar teoretic ce sunt ”problemele sociale”. Din viziunea mea de copil legile apăreau mecanizat, dreptatea era cântărită echitabil pentru fiecare cetățean în parte, iar noi doar trăiam în confortul și liniștea furnizată. Dar când începi să te integrezi în societate, ca un individ cu un nume destoinic, observi asperități, corupție, scuze. Cineva spunea ca Moldova e o țară a scuzelor, așa să fie? Începând de la școală, continuând cu conducerea? Dar Moldova suntem noi, sunt și eu Moldova, și vreau eu să fiu un om al asperitățolor, corupției și scuzei?! Răspunsul nu a fost doar un ”NU”. Atunci am și aderat la echipa U-Report.

U-Report constă din oameni cu idei, curaj și voință. În spatele unei platforme online, stau omuleți care cercetează în amănunte problemele societății în care trăim, care comunică cu tinerii și le pun în valoare opinia.

Îmi place să merg în teritoriu, cu prezentări în instituții din diverse regiuni ale Moldovei. Partea mea preferată este când le spun tinerilor că Vocea lor CoNTează, când ei înțeleg că au o responsabilitate civică de cetățeni și că pot să și-o îndeplinească prin intermediul U-Report. De  multe ori sunt făcute proiecte, politici, reforme care cumva sunt menite să îmbunătățească situația tinerilor, însă nu sunt ei întrebați dacă anume de asta au nevoie. Împreună cu o echipă entuziastă și energică, încercăm să gasim subiecte interesante și utile de sondaje, pe care să le discutăm cu tinerii. Pe lângă asta, venim cu informații despre oportunități sociale.

Eu simt că am valoare, demnitate și inițiativa necesară de a contribui la frumusețea culturală a Moldovei. Este simplu: am răspuns cinstit la sondaje, am convins prietenii să facă la fel. Deja lupt contra neutralității în rolul de cetățean. Am 15 ani, dar este viitorul meu, viitorul țării mele. Nu pot (încă) vota la alegerile electorale, dar pot fi activă social, pot să îmi pun în aplicare creativitatea și abilitățile în folosul comunității.

Provocări totuși sunt multe, destule. Te simți mai mândru când știi că ai avut și tu un cuvânt de spus la soluționarea acestora. Dar platforma U-Report nu va avea impactul la care sperăm, decât dacă majoritatea tinerilor, sau chiar toți vor fi integrați! Așa că hai să fim activi, să fim generația schimbării!

Dacă vrei și tu să fii la fel de activ, găsește U-Report pe Facebook, Viber, sau Twitter și înregistrează-te pe platformă prin intermediul acestor rețele de socializare.










Vedeți după numere cum interacționăm cu propunerile tinerilor pentru schimbări sociale pozitive.
EXPLOREAZĂ POSIBILITĂȚILE IMPLICĂRII
UNICEF logo