“Moldova este cea mai afectată țară din Europa din punct de vedere a schimbărilor climatice. Asta în condițiile în care țara noastră practic nu contribuie la efectul de seră, emițând 0.026% din emisiile globale de Gaze cu Efect de Seră (GES). Aportul redus nu este condiționat de tendințele “eco” ale moldovenilor, ci economiei rudimentare și nivelului scăzut de trai al populației.” afirmă Eugen Camenscic - consultant în domeniul climei și energiei, reprezentantul de țară al Young Leaders in Energy and Sustainability (Tinerii Lideri din Domeniul Energiei și sustenabilității din Europa). Eugen a făcut masteratul în domeniul energie sustenabile în cadrul Universității britanice Cardiff, dar a ales să revină pentru a produce schimbarea acasă. Expertul rezonează tot ce înseamnă spiritu ecologic și încurajează tinerii să conștientizeze și să acționeze pentru salvarea mediului înconjurător.
Deșeurile - o problemă ce poate fi soluționată
26% dintre participanții la sondajul Planul Strategic UNICEF U-Report cred că reciclarea deșeurilor este acțiunea ideală pentru combaterea schimbărilor climatice. Potrivit expertului “Numai 30% dintre moldoveni au acces la servicii de colectare a deșeurilor, în timp ce serviciile de sortare și prelucrare a deșeurilor, sunt practic indisponibile. Foarte des auzim că “mentalitatea” cetățenilor noștri este cauza tuturor problemelor. Nu sunt de acord în totalitate. Când ajung în țări dezvoltate, cetățenii noștrii adoptă un comportament consecvent, colectează deșeurile selectiv, nu aruncă gunoi în stradă.” Crearea sistemelor de management și reducerea producerii deșeurilor de către cetățeni, sunt acțiunile care ne-ar aduce mai aproape rezultatul dorit.
Ce putem face noi?
Renunțăm la ambalajele din plastic.
Facem shopping la necesitate.
Compostam deseurile menajere.
Să fim cetățeni activi, să cerem implementarea sistemelor de management și să achităm taxele!
Cum reducem impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii?
Adaptarea la schimbările climatice trebuie să devină prioritatea numărul unu pentru Republica Moldova, întrucât sectorul agricol este cel mai afectat schimbările climatice. Problema este strîns legată și de faptul că 60% din populația de la noi utilizează lemnele pentru încălzire. Astfel, are loc defrișarea pădurilor și a fâșiilor de protecție. Instalarea cazanelor și inlocuirea lemnelor cu biocombustibil ar îmbunătăți situația.
Ce putem face noi?
Extinderea suprafețelor împădurite pe teritoriul Republicii Moldova de la 13% la 25%, poate reduce impactul secetelor, proteja producția agricolă (fâșii de protecție), opri eroziunea solurilor și va contribui la conservarea resurselor acvatice. Împădurirea va asigura absorbția emisiilor de gaze și devine unică metodă de combatere a schimbărilor climatice .
Poluarea aerului
Deși nu conștientizăm, fenomenul poluării aerului afectează grav sănătatea noastră. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, anual, în Republica Moldova, din cauza poluării aerului mor 3494 de oameni (1). S-a demonstrat deja că expunerea la niveluri ridicate de particule fine în suspensie, scurtează viața omului cu cel puțin 2 ani (2). În Republica Moldova sursa principală de poluare a aerului este transportul auto ( în proporție de 93%) (3). Lipsa unui sistem de reglementare a emisiilor și numărul mare de vehicule vechi, creează condiții în care nu poți respiră liber și deplin, mai ales în zonele urbane.
Ce putem face noi?
Să ne deplasăm cu transportul public și/sau transport alternativ - bicicleta, trotineta, etc.
Dacă totuși, optăm pentru mașină, alegem varianta electrică/hybrid sau pe bază de Gaz Natural Comprimat (GNC) sau Gaz Petrolier Lichefiat (GPL).
Crearea cooperativelor de tip “car sharing”. Într-o astfel de cooperativă, mașina poate să deservească până la 20 de oameni. Nu avem nevoie de mașină chiar în fiecare zi, deci putem să o împrumutăm altora!
U-Report (UNICEF) a promovat mereu tendințele ecologice și a consultat opinia tinerilor referitor la acțiunile care ar reduce impactul schimbările climatice. Prin intermediul sondajelor (1 ) (2), dar și a jocurilor intelectuale Climate Quiz tinerii au cunoscut mai mult despre impactul schimbărilor climatice, au aflat cum să inițieze acțiuni de sensibilizare și să ia atitudine. Astfel, U-Report este perceput de tineri, drept un instrument excelent care facilitează eforturile de abordare a schimbărilor climatice din țara noastră.