Opinii Articole Despre noi Implicare Alătură-te Acum
Alăturați-vă U-report, Vocea Ta Contează.
STORY
"Îmi doresc să las o urmă frumoasă pe acest pământ"

Natalia Screlea este absolventă a facultății de jurnalism și chiar a cochetat o perioadă cu presa. La ai săi 30 ani a reușit să viziteze aproape tot atâtea țări, însă mereu a revenit acasă, pentru că inima îi bate cu tărie pentru conaționalii ei. Cea mai mare chemare a sa, rămâne voluntariatul, activitate prin care are posibilitatea să arate că îi pasă de mediul în care locuiește și cei aflați în impas, mai ales acum în perioada pandemiei. Primele activități de voluntariat și-au făcut loc în viața ei în anii de liceu. Astfel, în paralel cu studiile, jobul și hobby-urile sale, spiritul de voluntariat este prezent în viața ei, deja,  timp de 15 ani. 


Natalia, în ce program de voluntariat ești implicată acum și de către cine este organizat?


Fac parte din echipa “Împreună Împotriva Covid-19”, cunoscută ca inițiativa “Oameni pentru Oameni”. Un proiect, creat ad-hoc, ca răspuns la starea de urgență generată de pandemia COVID19. Activitatea echipei este coordonată de oameni, care nu se cunoșteau, vin din domenii de activitate diferite, dar au decis să nu rămână indiferenți față de cei aflați în impas. Totul a început de la ideea unui coleg de a ajuta vârstnicii, care nu pot ieși din casă în această perioadă de criză. Așa, a fost lansat un apel pe rețelele de socializare, care a adunat peste 500 de voluntari. Ulterior, a fost inițiată Linia Verde 080000090 a asistenței sociale, gestionată de inițativa "Oameni pentru oameni". Acest număr este destinat celor care au nevoie de ajutor. Deși, inițial ne-am gândit să ne deplasăm la casele lor pentru a le face cumpărăturile, în scurt timp am realizat că majoritatea nu au bani pentru produse sau medicamente. Așa, am început să colectăm donații și să livrăm pachete, respectând normele de siguranță.


În ce constă activitatea ta, acolo?


Eu sunt responsabilă de Linia Verde, preiau apelurile, înregistrez beneficiarii în baza noastră de date, apoi transmit informația către colega responsabilă de livrări. Însă, cu toții am făcut de toate. De la împachetări de produse, livrări, curățenie în depozit și tot ceea ce este necesar pentru a asigura buna funcționare a inițiativei. 


Ce te-a convins sa participi la un astfel de program?


În momentul în care a fost anunțată starea de urgență și am intrat în șomaj tehnic, m-am gândit că trebuie să-mi ocup util, timpul. Am sunat prietenii și ca să vedem cum ne putem mobiliza, măcar în blocul unde locuim. Ulterior, am văzut anunțul cu inițiativa și am aplicat fără să stau mult pe gânduri. Așa, a început aventura care în loc de două săptămâni, durează deja nouă luni. 


A schimbat pandemia Covid19, percepția asupra voluntariatului? Cum crezi?


Consider că orice situație de criză scoate în evidență extremele, fie cele bune și altruiste, fie pe cele mai puțin bune. La fel și în țară, problemele care mocneau de ani de zile și erau trecute cu vederea, s-au acutizat pe timp de pandemie. Cred că echipa noastră, am avut norocul să descoperim partea bună a voluntariatului, a solidarității umane. Să aduni în timp record 500 de oameni, gată să dea o mână de ajutor pe timp de pandemie și fără să fie remunerați, este un rezultat frumos nu doar al echipei, dar și al întregii comunități. Nu știu dacă pandemia joacă un rol semnificativ, dar pot să afirm că dinamica percepției acestui domeniu este una pozitivă. Oamenii nu te mai întreabă: „De ce faci asta, dacă nu ți se achită? Statul trebuie să o facă!”. 



Ce satisfacții îți oferă activitatea ta, acolo? 


Atunci când știi că poți să contribui pentru ca cineva să aibă ce pune pe masă, primești multă satisfacție sufletească. Eu sunt doar o parte a întregului mecanism, mai sunt colegii care au responsabilitățile lor. Însă, când tragi linie, vezi că alte mii de persoane au beneficiat de produse alimentare și de igienă, te simți mulțumită, poate chiar și un pic mândră de activitatea pe care o faci.


Descrie o situație care te-a sensibilizat și te-a făcut să vrei să faci mai mult.


Sunt multe cazuri la Linia Verde, care pot încape într-o carte. Unul din cazurile pe care l-am întâlnit recent este al unei bătrâne. 

“-Nu am mai mâncat de două zile, când aduceţi pachetul”, m-a întrebat ea.

“- Sunteţi pe listă, săptămâna aceasta. 

- Da nu se poate mai repede? Ştiţi, mi-e ruşine să spun, eu nu am mai mâncat de două zile, frigiderul e gol. Eu am pensie, dar e mică, numai pentru comunale. Nici de medicamente nu îmi ajunge. Veniţi să vă arăt frigiderul, nu mint. Se poate mai repede?”  a spus femeia cu vocea deznădăjduită. Lacrimile se făceau simţite în tremurul cuvintelor. În asemenea cazuri, încerci să calmezi persoana și să-i spui că neapărat vom găsi o soluţie. Atunci, am pus receptorul și m-am simțit vinovată că eu am ce să mănânc, iar cineva îndură foame. Din fericire, avem oameni/voluntari minunaţi care au luat imediat măsuri, dar asemenea cazuri sunt foarte multe în țara noastră.



Ce greutăți întâmpină echipa ta în activitatea de voluntariat și ce te motivează să continui?


Eu luam cazurile aproape de inimă, le treceam prin minte. Emoțiile erau pe măsură, dar trăiesc cu ideea că, mâine altcineva va prelua ștafeta iar lucrurile se vor schimba spre bine. Cu timpul, mi-am construit un sistem de autoapărare, merg mult pe jos, citesc, pictez, ascult muzică clasică și visez că într-o zi aș deschide un Centru de găzduire pentru oameni care nu au un adăpost. Învăț să accept multe lucruri. Dar, mie îmi este frică să îmbătrânesc acasă. 


Cum pot tinerii să se implice mai mult în voluntariat și cum îi poate ajuta în carieră?


Acum, tinerii au mai multe oportunități, decât le-am avut noi, atât în țară cât și peste hotare.  E suficient să-și dorească acest lucru. Trebuie să se aboneze la paginile care promovează activitățile de voluntariat și să aleagă cea mai bună opțiune.


Ce argumente ai oferi cuiva pentru a-l convinge să se implice în activități de voluntariat?


Voluntariatul are efect de bumerang, implicându-te în acțiuni comunitare, te dezvolți personal. Mult mai mult, decât prin educația formală. Se deschid noi orizonturi, cunoști oameni de la care ai ce învăța. Afli cum să-ți gestionezi timpul, să socializezi. Câștigi experiență, absolut gratuit, experimentezi diferite activități și vezi ce ți se potrivește. Ideile tale pot prinde contur mult mai repede când ai în spate o echipă și găsești persoane pe aceeași undă cu tine. Mă consider un om împlinit și norocos, poate pentru că am învățat să mă bucur de lucrurile simple și să celebrez micile victorii. Cel mai mult, îmi doresc să las o urmă  pe pământ. Atât timp cât ajut oamenii sau să am grijă de prietenii noștri necuvântători, cred că nu calc iarba degeaba.


Sondajul “Moldova 2030”, realizat de U_Report, acum 2 ani, arăta că 75% dintre tinerii chestionați au fost implicați în activități de voluntariat. Cei mai activi în acest sens, au fost tinerii cu vârste cuprinsă între 19 și 24 de ani. Altă constatare interesantă este că 83% dintre tineri ar dori să facă voluntariat în cadrul Organizațiilor de tineret. U_Report, cu sprijinul UNICEF încurajează voluntariatul și îndeamnă tinerii își împărtășească speranțele și preocupările!

Vedeți după numere cum interacționăm cu propunerile tinerilor pentru schimbări sociale pozitive.
EXPLOREAZĂ POSIBILITĂȚILE IMPLICĂRII