Opinii Articole Despre noi Implicare Reports Alătură-te Acum
Alăturați-vă U-report, Vocea Ta Contează.
ARTICOL
Ziua internațională a femeii, în viziunea U-Reporterilor din Republica Moldova (sondaj internațional 8-10 Martie)

În fiecare an, pe data de 8 Martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii. În această zi, în numeroase țări de pe glob sunt reafirmate și celebrate drepturile femeilor.

În acest context, U-Report, împreună cu partenerii globali Asociația Mondială a Ghizilor pentru Fete și a Fetelor Scouți a lansat un sondaj cu scopul de a chestiona tinerii din întreaga lume, care este părerea lor în privința drepturilor fetelor și femeilor.

Rezultatele acestui sondaj sunt consolidate și făcute publice în cadrul celei de-a 62-a Comisie pentru Condiția Femeilor, la sediul central al Națiunilor Unite din New York, până pe data de 23 Martie 2018.

În Republica Moldova tinerii au dat dovadă că în societatea în care tehnologia se dezvoltă rapid, necesitatea de a le oferi fetelor și femeilor posibilitatea de a fi în pas cu noile tehnologii, este una stringentă.

La sondaj s-au înregistrat 563 de respondenți, dintre care 240 sunt din mediul rural și 323 din mediul urban.

La prima întrebare: ”Care este cea mai mare provocare pentru fete și femei în orașul în care trăiești?”, 22% au ales varianta: locuri nesigure și violență (comparativ cu 47% a respondenților din mediul urban), alte 22% din ambele medii spun că o provocare sunt studiile gratuite, sigure, calitative și educație care le asigură joburi stabile. 18% dintre tinerii din mediul rural au spus că pentru femei și fete e încă o provocare să aibă acces și să li se ofere informații despre serviciile de sănătate. 12 % dintre respondenții din mediul rural au spus că fetele și femeile au dificultăți în ceea ce privește accesul la tehnologiile moderne, comparativ cu 4% din mediul urban.

În scopul creării unui impact pentru a-i sensibiliza și pe decidenții politici, tinerii au fost întrebați ce ar putea face parlamentarii pentru a le înțelege mai bine nevoile. 32% din tinerii din mediul rural au spus că aceștia ar trebuie să organizeze întâlniri pentru a discuta nevoile tinerilor și sugestiile pe care aceștia le oferă, 23% cred că ar fi benefic un Parlament al Tinerilor, 11% sugerează că tinerii ar trebui să fie consultați în procesul elaborărilor proiectelor de lege și a politicilor care îi afectează, 12% vor să afle de la parlamentari care sunt metodele prin care le susțin drepturile (comparativ cu 5% în mediul urban), iar 13% cred că parlamentarii ar trebui să devină U-Reporteri și să asculte opiniile restul tinerilor de pe această platformă.

Întrebați de ce fetele și femeile nu au aceleași oportunități sau acces la servicii la fel ca băieții și bărbații, s-au înregistrat următoarele răspunsuri: 44% de tineri din mediul rural consideră că societatea subestimează fetele și femeile (52% de tineri din mediul urban au aceeași părere), 29% spun că băieții și bărbații nu tratează egal fetele și femeile (25% de tineri din mediul urban au ales aceeași variantă), 13% din mediul rural și 12 % din mediul urban cred că reprezentantele sexului feminin trebuie să aibă grijă de familie și 7% în ambele cazuri spun că fetele și femeile înseși nu cred că merită aceleași oportunități.

Sondajul a fost creat în contextul dezvoltării tehnologiei moderne a societății, de aceea tinerii au fost întrebați dacă tehnologia modernă poate ajuta la dezvoltarea fetelor și femeilor. 60% au spus că Da, 5% au spus că Nu și 34% au ales opțiunea ”poate”.

Tot în acest sondaj tinerii și-au expus părerea dacă drepturile femeilor ar trebui sărbătorite. 93% au afirmat că Da, 3% au spus Nu, 4% au spus că ar trebui să le sărbătorim doar pe 8 Martie.

Întrebați ce sărbătorim pe 8 martie, tinerii au oferit următoarele răspunsuri:

Mediul rural / Mediul Urban                                                                          

Justiție socială – 2% / 4%

Egalitate politică – 4% / 1%

Oportunități egale – 17%/ 13%

Solidaritate – 9% / 6%

Împuternicire – 2%/ 1%

Libertate – 6% / 3%

Drepturile omului – 3% / 0%

Toate cele menționate mai sus – 53% / 67%

Conform U-Reporterilor din mediul rural, fetele și femeile au următoarele necesități: flori – 22%, oportunități – 44%, Libertate – 12%, Drepturi – 22%.

Prin prisma acestor rezultate, tinerii care au participat la sondaj, au comunicat deschis părerea lor despre dezvoltarea fetelor și femeilor în societatea curentă. Mediile diferite de viață ale respondenților au determinat și răspunsul pe care l-au oferit la întrebări. Majoritatea tinerilor din oraș au spus că reprezentantele sexului feminin deseori sunt în pericol din cauza locurilor nesigure și violență, iar o provocare pentru ele o constituie studiile gratuite, sigure, calitative și o educație care asigură joburi stabile, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. În mediul rural tinerii simt necesitatea de a organiza întâlniri cu decidenții politici pentru a le comunica direct necesitățile și cred că fetele și femeile sunt subestimate de societatea în care trăiesc, ceea ce nu le oferă același acces la servicii ca băieții și bărbații. Majoritatea tinerilor respondenți cred că tehnologia modernă le poate ajuta pe fete și femei să se dezvolte și că drepturile acestora trebuie să fie sărbătorite.

Rezultatele sondajului sunt prezentate până pe 23 Martie, la sediul central al Națiunilor Unite în cadrul Comisiei pentru Condiția Femeilor.

Rezultatele, dezagregate după mediul rural/urban le puteți găsi aici și aici.










Vedeți după numere cum interacționăm cu propunerile tinerilor pentru schimbări sociale pozitive.
EXPLOREAZĂ POSIBILITĂȚILE IMPLICĂRII
UNICEF logo