MEDIA LITERACY
Percepția tinerilor privind tehnologiile digitale
5 Iulie 2018
DE CĂTRE CÎRLIG NICOLETA
Derulează în jos pentru a citi mai multe

ISTORIA CONTINUĂ

Cu un simplu search pe Google, în 0,49 de secunde, poți găsi aproximativ 3.160.000.000 de explicații diferite privind tehnologiile digitale. Ce înseamnă totuși tehnologia digitală în viziunea tinerilor din Republica Moldova? Cum resimt tinerii impactul tehnologiilor digitale? Dar și ce face școala și statul pentru a dezvolta competența digitala la tineri? Sunt câteva întrebări la care tinerii au încercat să răspundă prin intermediul sondajului U-report Moldova.

La sondaj au participat 375 fete și băieți din 29 de localități din Republica Moldova. Dintre aceștia 71% au spus că la moment posedă suficiente cunoștințe privind tehnologiile digitale, 14% știu la perfecție cum funcționează tehnologiile digitale, iar 12% nu cunosc prea multe. Cu toate acestea, doar 9% din fetele care au ales această variantă de răspuns pot afirma că au abilități excelente în acest domeniu, în comparație cu 28% din băieți.

Întrebați ce cred părinți și bunici despre tehnologiile digitale, majoritatea tinerilor (56%) au spus că cei dintâi sunt gata să cunoască mai multe despre acest domeniu. 27% au afirmat că generația mai în vârstă nu înțelege noile tehnologii, 10% spun că membrii familiei lor sunt împotriva utilizării lor și doar 7% spun că sunt încurajați să le folosească. 

În continuare, 68% din tinerii consideră că tehnologiile digitale îi ajută să își dezvolte personalitatea. Respectiv, 70% consideră că tehnologia digitală  va contribui la dezvoltarea profesională a tinerilor. În consecință, 42% cred că școala le va dezvolta competențe digitale necesare, 21% consideră că centrele de tineret ar putea avea acest rol, iar 35% spun că acest lucru poate fi posibil prin intermediul stagiilor de practică.

Este important de remarcat faptul că mai multe școli din Republica Moldova au aderat la programul național de studiere a roboticii „Roboclub” lansat în luna Martie 2014 și care este implementat în peste 110 instituții de învățământ. În acest sens, am întrebat participanții la sondaj dacă și-ar dori ca în curriculumul școlar să fie incluse cursuri de robotică și inginerie. 84% din fete și 86% din băieți din cei 307 tineri chestionați, au răspuns afirmativ. În acest context, majoritatea respondenților (81%) cred că profesorii au nevoie de instruire în domeniu tehnologiilor digitale.

Spre final, tinerii am aflat că tinerii asociază tehnologiile digitale cel mai des cu Evoluția (53%), Viitorul (23%), Creativitate (11%), Inteligență (8%), dar și cu Singurătate (3%).

În cadrul acestui sondaj am învățat că impactul tehnologiilor digitale asupra dezvoltării tinerilor, în cele mai frecvente cazuri, este constructiv și pozitiv. Marea majoritate a tinerilor consideră totuși că tehnologiile digitale îi vor ajuta să se dezvolte profesional și personal. Iar pentru a accelera acest lucru, tinerii au nevoie de cât mai multă educație în acest sens.

Tinerii au aflat că prin intermediul Strategiei Moldova Digitată 2020, Republica Moldova își propune să formeze o societate informațională avansată și modernă unde fiecare tânăr va avea posibilitatea să cunoască și practice tehnologia digitală. Mai multe informații despre tehnologia digitală și cum se implementează Strategia Moldova Digitală 2020 le poți găsi aici.

Iar pentru a participa și TU la sondajele U-Report și a rămâne în continuare informat, înregistrează-te pe U-report Moldova accesând FacebookViber sau Twitter. Scrie cuvântul începe în chatul de comunicare pentru a lua legătura cu noi. 


IMAGINI RECOMANDATE


ARTICOLE ASOCIATE

U-REPORTERII ȘI DIVERTISMENTUL. CE PREFERINȚE AU ÎN MATERIE DE CINEMATOGRAFIE ȘI TEATRU ȘI NEVOIA LOR DE CULTURĂ
CITEȘTE MAI MULTE →

ARTICOLE ARHIVATE

FILTRARE

LISTĂ